Ecocardiografie
Ecocardiografia – ecografia cardiaca
Ecografia cardiaca reprezinta standardul de aur in cardiologie. Este metoda imagistica de prima interventie in acest domeniu si cea mai solicitata. Ecocardiografia permite studierea si vizualizarea structurilor cordului (cavitati, valve, muschi).
Medicii pot evalua:
– parametrii care definesc functia de contractie se de relaxare a inimii
– grosimea peretilor inimii
– leziunile valvulare
– bolile cardiace congenitale
– miocardul – muschiul inimii
– pericardul – invelisul in care se gaseste inima
Investigatia permite atat stabilirea unui diagnostic initial cat si monitorizarea inimii inainte si dupa tratament. Utilizand ultrasunetele metoda nu prezinta un risc pentru pacient, este nedureroasa, neinvaziva si poate fi efectuata ori de cate ori este necesar (nu acelasi lucru este valabil de exemplu pentru o tomografie computerizata sau un RMN).
Metoda este foarte utila si in cazul pacientilor cu hipertensiune arteriala pentru a cunoaste gradul afectarii inimii secundar acestei afectiuni.
Ecocardiografia este necesara in cazul in care simtiti cel putin unul din urmatoarele simptome:
– dificultati in respiratie, in repaus sau la efort
– oboseala excesiva
– umflarea picioarelor
– dureri toracice
– palpitatii ale inimii
– dereglari de ritm cardiac
Ecografia cardiac va furniza informatii despre:
– marimea inimii – o inima “marita” poate fi rezultatul hipertensiunii arteriale, a bolilor valvelor cardiace sau secundar insuficientei cardiace
– miscarea muschiului cardiac – afectarea miscarii unei parti din muschiul cardiac apare secundar infarctului miocardic sau bolii cardiace ischemice in stadiu avansat
– valvele cardiace
– aorta – ecocardiografia este utilizata de rutina pentru a diagnostica anevrismul-dilatarea de aorta
– cheaguri de sange
– tumori rare se pot gasi in inima
– boli ale pericardului
In serviciul nostru aceasta examinare se efectueaza cu un ecograf ESAOTE MyLab Seven si ESAOTE MYLAB 40 dotat cu toate posibiltatile de examinare ecocardiografica mod M, bidimensional, Doppler pulsat, continuu si color.